Influențele sistemului de învățământ danez în România

3 februarie 2015
Blog  0

Sistemul de învățământ danez surprinde prin originalitate și eficacitate. Organizarea internă este construită ca o politică bazată pe valori cu rol foarte important în luarea deciziilor. Printre cele mai importante se numără: diversitatea, ordinea și disciplina, competența, curajul. Astfel, conducerea și întreg personalul școlii trebuie să creadă în aceste valori și să le aplice în educația tinerilor.

Ce se dorește să se obțină pentru elevi/studenți?

  1. autonomie
  2. participare
  3. responsabilitate
  4. încredere
  5. stare de bine, fericire

Ultima de pe listă este considerată a fi prioritară în educația daneză. De aceea, strategia de motivare a elevului se realizează printr-o abordare pozitivă, evitând critica și situațiile stresante. Confortul psihic și armonia sunt instrumentele principale cu care școala daneză conturează educația.

Evaluările sunt puse pe plan secundar, învățământul obligatoriu fiind îndreptat către frecventare și finalizarea studiilor. Danezii au ales ca sistemul lor de învățământ și educație să fie definit de învățarea prin soluționare, experimentare, proiecte și înțelegere practică. Așadar, nu se pune accent pe simpla memorare a teoriei.

La invitația Universității București, experți danezi ai facultății de Educație și Științe Sociale au vorbit despre decizia lor de a înființa primul birou de reprezentare în țară și de a influența sistemul de învățământ românesc prin atitudinea și valorile pozitive specifice lor.

Potrivit ONU, Danemarca este țara cu cei mai fericiți locuitori, iar asta se datorează și implicării masive din ultimii ani în învățământ și educație. Din același principiu, experții români s-au arătat entuziasmați de o astfel de colaborare, prin care studenții români pot face schimb de experiență cu cei danezi.

Metodă de învățare

–  descoperirea din timp a abilităților fiecărui elev

–  elevul este însărcinat cu atribuții care să îi dezvolte respectivele abilități

–  se pune accent pe competență, nu pe calificare.

–  mai multă experiență, mai puțină teorie

–  până la liceu, evaluările sunt puse pe plac secundar și au loc prin discuții libere și proiecte

 

Ce influențe aduce țara daneză în România pentru educație?

–  insuflarea atitudinii pozitive și a bucuriei printre elevi/studenți.

–  înglobarea unei metodologii creative, inovatoare și amuzante.

–  învățarea prin practică.

–  întărirea competențelor individuale ale copiilor.

–  adaptarea programelor de studii după necesitățile de pe piața muncii.

–  proiecte de mobilitate a studențiilor

–  proiecte pentru dezvoltarea socială și educației.

 

Proiectul e-isteț are la bază astfel de valori și principii. Ne dorim ca elevii să efectueze teste din plăcere și să capete încredere în ei, tocmai de aceea ele sunt în format online și sunt construite în manieră interactivă. Nu am avut ca scop memorarea unor teorii, ci transpunerea acestora în exerciții care să le dezvolte competențele și să îi instruiască pentru a se descurca mai ușor în viața de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Septembrie
Analize. Statistici. Comparatii