Clasa 2 – o etapă importantă în viaţa şcolarilor

28 august 2014
Blog  14

După ce clasa I i-a alfabetizat pe copii în ceea ce privește deprinderile de citit-scris și de calcul, clasa a II-a consolidează deprinderile formate și aduce lucruri noi în atenția elevilor și a cadrelor didactice.

În fiecare an apar discipline de studiu noi, gradul de dificultate în rezolvarea diferitelor sarcini de învățare devine mai ridicat, iar copiii au de învăţat din ce în ce mai multe.  În clasa a II-a vor trăi experienţa primului examen şcolar,  evaluarea naţională, de care vor avea parte și elevii claselor a IV-a și a VI-a.

În clasa a II-a, evaluarea naţională este constituită din două probe: evaluarea la  limbă şi comunicare şi evaluarea la matematică. Elevii aparținând minorităților naționale vor avea de susținut și evaluarea la limba maternă.

Acest lucru poate exercita o presiune asupra elevilor, făcându-i să se simtă emoţionaţi şi stresaţi  în legătură cu evaluările pe care urmează să le susţină. Părinţii trebuie să le ofere sprijin copiilor și să le explice că, în urma unei pregătiri corespunzătoare, nu vor avea niciun motiv de îngrijorare în legătură cu evaluarea naţională.

Pe lângă învățarea realizată la şcoală, este recomandat ca elevii să rezolve periodic teste de verificare, pentru a-și verifica nivelul la care se află, dacă şi unde greşesc şi la asupra căror aspecte este necesar să insiste.

Platforma e-isteț.ro pune la dispoziţia copiilor dumneavoastră pachete de teste pentru clasele I, a II-a, a III-a și a IV-a, realizate în conformitate cu programele școlare în vigoare, ce conţin teste de antrenament pentru domeniile Limbă şi comunicare, Matematică şi ştiinţe. Acestea reprezintă o modalitate modernă, atractivă și interactivă, prin care copiii se pot pregăti pentru evaluarea naţională cu ajutorul tehnologiilor digitale (computer, telefon, tabletă), obişnuindu-se cu formatul evaluărilor naționale, precum şi cu cerinţele acestora.

În acest fel, elevii de clasa a II-a vor deveni conştienţi de aptitudinile lor, vor fi motivaţi să ia punctaje cât mai mari la testele oferite de platforma e-istet, iar stresul şi emoţiile primului examen vor  fi reduse la minim.

În acest fel, elevii de clasa a II-a vor deveni conştienţi de aptitudinile lor, vor fi motivaţi să ia punctaje cât mai mari la testele oferite de platforma E-istet, iar stresul şi emoţiile primului examen vor  fi reduse la minim.

14 responses on “Clasa 2 – o etapă importantă în viaţa şcolarilor

  1. Hutuca Cristian-Nicolae spune:

    Buna ziua,as dori si eu sa efectuez testele pt clasa2

  2. liviu sandru spune:

    as dori si eu sa efectuez testele pt clasa2

  3. fintinaru robert spune:

    as dori si eu sa efectuiez testele pt clasa2

  4. vacaru aura spune:

    As dori si eu sa efectuez testele pt cls a II a

  5. Cirstinescu Gina spune:

    Aș dori testele de clasa a II a. Mulțumesc!

  6. petec ionela spune:

    Doresc si eu pt copilil meu testele de evaluare

  7. Serban Andrei spune:

    As dori sa efectuez teste pt clasa a II-a. Multumesc!

  8. vlad spune:

    vreu sa efectuez tabelele de clasa2

  9. adminis spune:

    Puteţi efectua testele gratuite din meniul de sus, prin butonul DEMO.
    Vă puteţi crea un cont pe platformă şi achiziţiona un abonament în funcţie de nevoile dumneavoastră.

    Vă mulţumim pentru interesul manifestat pentru platforma noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Septembrie
Analize. Statistici. Comparatii