Repere ale dezvoltării elevilor în clasa întâi

21 iulie 2014
Categorie
Educație
Noutăţi
Blog  4

Clasa IClasa I reprezintă pentru elevi primul contact de lungă durată alături de un grup în care aceștia încep să își dezvolte personalitatea și intelectul. Copiii încep o nouă aventură alături de noii colegi și de o învățătoare care îi va ajuta să învețe lucruri noi și să se integreze mai departe în viața de școlar. Devoltarea psihosocială a elevului este, de asemenea, foarte importantă în clasa I, aceasta presupunând următoarele aspecte:

-Să respecte regulile, cooperând cu profesorii;

-Să se comporte corect când se află într-un grup;

-Să poată lucra independent;

-Să coopereze cu un grup de copii de vârsta lui;

-Să-și recunoască greșelile;

Începând din 2013, programa școlară pentru clasa I a suferit modificări importante, fiind elaborată potrivit unui nou model de proiectare curriculară, centrat pe competenţe. Acest lucru îi va permite elevului de clasa I să rezolve probleme generale sau specifice, în diverse contexte particulare.

O altă modificare apărută este faptul că materia Limba și literatura română se numește acum Comunicare în limba română. Studiul acestei discipline urmărește dobândirea unor competențe generale, precum receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute, exprimarea de mesaje orale în diverse situaţii de comunicare sau redactarea de mesaje.

Printre competențele specifice vizate de programa la limbă și comunicare pentru clasa I se numără scrierea cu majusculă, povestirea unor întâmplări trăite, formularea unei păreri și descrierea unor persoane sau obiecte.

Și disciplina matematică are de anul trecut o nouă denumire, fiind transformată în Matematică și explorarea mediului. Câteva dintre competențele generale pe care elevul trebuie să le deprindă sunt: utilizarea numerelor în calcule elementare, evidenţierea caracteristicilor geometrice ale unor obiecte localizate în spaţiul înconjurător sau identificarea unor fenomene  din mediul apropiat.

Până la sfârșitul clasei I elevii vor învăța la matematică și explorarea mediului cum să se orienteze în spațiu, numerele naturale de la 0 la 31, adunarea și scăderea, precum și informații despre transformări ale apei, forme de energie, plante, animale sau corpul omenesc.

Noua platformă educațională www.e-istet.ro este creată pentru a-i ajuta atât pe învățători, cât și pe părinți și copii, aducând prin construcția testelor un plus de informații utile în conformitate cu materia predată în clasă și programele școlare.

4 responses on “Repere ale dezvoltării elevilor în clasa întâi

  1. Denis spune:

    Vreau sa fie cel mai greu test

  2. negoita nicusor spune:

    Consider ca faceti un lucru deosebit in a avea , totusi , un tineret sanatos la minte si poate chiar in societate. M-am saturat sa tot aud expresi de genul – beizadea, fita etc Tot respectul pentru dascalii care au inteles ca nimic nu poate poate fi mai presus fara un minim de cultura..

  3. denisa spune:

    Acedt site ajutato pe fetita mea sa invete mai bine recomand tuturor

  4. farcailinca spune:

    vrea sa fie cel mai greu test de clasa 1

Lasă un răspuns către Denis Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Noiembrie
Analize. Statistici. Comparatii